Tineret

ÎMI PLACE ATENŢIA PE CARE MI-O ACORDĂ PASTORUL MEU DE TINERET. ÎMI SPUNE CĂ SUNT SPECIALĂ ŞI ASTA MĂ FACE SĂ MĂ SIMT BINE.

Orice om doreşte să se simtă special şi iubit. Uneori când nu beneficiem de dragoste şi afecţiune sănătoasă acasă, mai mult ca sigur că o vom căuta în altă parte. Deşi un pastor de tineret sau instructor biblic ar trebui să fie bun şi iubitor, sunt ocazii când îmbrăţişările şi atingerile sunt nelalocul lor.

Dacă eşti îmbrăţişată atunci când nu doreşti lucrul acesta, sau dacă eşti atinsă într-un fel care te face să te simţi inconfortabil, spune-i să se oprească sau roagă-i pe părinţii tăi să stea de vorbă cu el cu privire la lucrul acesta. Este BINE să spui NU oricărui lucru care te răneşte sau care te face să te simţi nelalocul tău, chiar dacă cel care îţi cere să faci lucrul acesta este pastorul tău.

SIMT CĂ CEEA CE FACE EL ESTE GREŞIT DAR EU SUNT CEA VINOVATĂ. TOATĂ LUMEA ÎL PRIVEŞTE PE EL CU RESPECT.

Poate părea că toată lumea îl respectă dar dacă el face ceva rău, nu este vina ta. Dacă te-a izolat de ceilalţi, încercând să petreacă un timp „special” doar împreună cu tine, încercând să te îmbrăţişeze, să te sărute sau să te atingă în vreun fel (în special atingerile cu conotaţii sexuale), trebuie să ştii că nu este vina ta şi că el trebuie să se oprească.

A SPUS CĂ ESTE „SECRETUL NOSTRU”. NU VREU SĂ FIU O PÂRÂCIOASĂ. ŞI DINCOLO DE ASTA, CINE M-AR CREDE?

Nici un adult nu are dreptul să-ţi ceară să păstrezi un secret, decât dacă este vorba de o surpriză plăcută cum ar fi un dar pentru ziua cuiva de naştere sau ceva asemănător. Dacă ţi se cere să continui să păstrezi secret aceste întâlniri sau ceea ce are loc la aceste întâlniri, un astfel de secret este ceva extrem de rău.

Spune cuiva. Spune părinţilor tăi, spune unui prieten apropiat, dar spune. Cineva te va crede şi te va ajuta. Nu trebuie să te lupţi cu acest lucru singură. Alţi adulţi pot înfrunta mânia lui. Tu nu trebuie să te îngrijorezi din cauza asta.

M-A AMENINŢAT CĂ ÎMI VA FACE RĂU ATÂT MIE CÂT ŞI FAMILIEI MELE DACĂ SPUN. NU POT SĂ SPUN!

Dacă ai o relaţie apropiată cu părinţii tăi, spune-le ce se întâmplă şi cum te simţi. TREBUIE să spui. Acesa este un abuz şi trebuie oprit. Familia te poate proteja asigurându-se că persoana care te abuzează este oprită şi trasă la răspundere pentru acţiunile ei.

EL ÎMI SPUNE CĂ DUMNEZEU M-A FĂCUT SPECIAL PENTRU EL. ESTE ACESTA LUCRUL PE CARE-L CERE DUMNEZEU DE LA MINE?

Nu, nu este. Dumnezeu nu ar dori niciodată să ţi se întâmple vreun rău şi nu ar permite niciodată ca cineva să te abuzeze sau să te rănească în acest fel. Simţămintele lui nu sunt treaba ta. Poate că îţi pasă de el, dar aceasta nu este dragoste adevărată. Dumnezeu te iubeşte şi vrea să te protejeze şi să te vindece. El are pe cineva special pus deoparte doar pentru tine care nu te va răni.

ÎMI SPUNE CĂ MĂ IUBEŞTE ÎNTR-UN MOD SPECIAL, AŞA CUM DUMNEZEU ÎŞI IUBEŞTE COPIII.

S-ar putea să-ţi spună că eşti specială pentru el şi că îl faci fericit aşa cum nimeni nu o face sau nu a mai făcut-o. Aceste cuvinte sunt extrem de manipulative şi sunt deseori folosite pentru a obţine control asupra victimelor naive. Un lider spiritual care spune aceste lucruri şi încearcă să te atragă într-o relaţie sexuală nu dovedeşte în nici un fel dragostea lui Dumnezeu.

Dumnezeu ne iubeşte pe toţi, dar Dumnezeu nu ne-ar face niciodată nimic rău şi nici unul din cei care-L mărturisesc pe Dumnezeu nu ar trebui să rănească pe cineva.

Poate că acest lucru este greu de înţeles şi poate că nu vrei să vorbeşti despre aceasta dar există ajutor şi speranţă pentru tine. Simţămintele tale sunt confuze şi neclare acum şi probabil că nu vrei să-i faci rău persoanei care se poartă astfel faţă de tine. Dar nu trebuie să taci în timp ce eşti abuzată de pastorul tău de tineret, de lucrătorul Biblic, de directorul şcolii, de prezbiterul sau diaconul bisericii sau de oricine altcineva care ocupă o poziţie de autoritate spirituală.

CE PRESUPUNE UN COMPORTAMENT GREŞIT?

• Te îmbrăţişează prea des sau prea aproape.
• Te sărută.
• Se uită mereu la tine.
• Te pune să te aşezi aproape de el sau în braţe la el.
• Îţi cere să-l atingi.
• Îţi spune sau te roagă să-i păstrezi secretele.
• Îţi vorbeşte în mod necuviincios despre sex.
• Te atinge sau te mângâie în mod necuviincios.
• Îţi scrie mesaje, îţi telefonează des, îţi trimite frecvent mesaje telefonice sau pe email, îţi trimite fotografii cu el sau îţi cere fotografii cu tine.

Dacă pastorul tău de tineret sau altcineva care este conducător în biserica ta face unul din aceste lucruri, spune neapărat cuiva. Ia legătura cu noi. Te putem ajuta.

POATE CĂ TE GÂNDEŞTI SAU SIMŢI CĂ:

• Îi interpretez greşit acţiunile. Poate că nu a vrut să mă sărute pe buze.
• Mă simt rău gândindu-mă că face ceva rău.
• Chiar dacă mi se pare greşit, nu poate să fie pentru că el este pastorul meu şi n-ar putea să facă ceva greşit.
• Îmi place să mă simt specială şi atenţia pe care mi-o acordă mă face să mă simt bine. Îmi place de el.
• Mă face să mă simt matură şi importantă.

MOTIVE PENTRU CARE S-AR PUTEA SĂ-ŢI FIE TEAMĂ SĂ SPUI:

• Nu vreu să-i produc neplăceri.
• Nu vreau să intru în încurcătură.
• Nu vreau să se supere pe mine.
• Mi-a spus să nu zic nimic.
• Nu vreau să-i rănesc sentimentele. La urma urmei, cred că îl iubesc.
• Oamenii vor fi supăraţi pe mine pentru că l-am dat în vileag.
• Îmi este ruşine şi nu vreau ca oamenii să ştie.

Vrem să ştii că suntem aici pentru a te ajuta. Nu vei da de necazuri dacă spui. Poate că persoana care te răneşte, da, dar asta pentru că ceea ce face este rău, nu pentru că tu i-ai făcut ceva sau pentru că l-ai spus. Pastorii şi ceilalţi care ne învaţă despre Dumnezeu şi Cuvântul Său trebuie să fie buni şi să le pese de noi. Dar nu trebuie să ne atingă în mod nepotrivit sau să ne încurajeze să ţinem secrete faţă de familia şi prietenii noştri. Pastorii cu adevărat buni sunt importanţi pentru că te pot ajuta să creşti cu adevărat în relaţia ta cu Isus dar dacă pastorul face ceva rău care te răneşte, el nu mai este un pastor bun.